viata mea de dincolo de moarte

Am citit undeva in biblie ca un muritor intreaba un profet :
-cum vom trai o alta viata dincolo de moarte ? si profetul raspunde
-vom trai prin urmasii nostri .Deci vom trai prin copii nostri , prin nepoti , stranepoti....Dumnezeu mi-a dat sa traiesc o alta viata prin fiul meu si nepotul meu de care sunt foarte mandra . Nepotelul meu Razvan Segneanu are un brat de medalii castigate la concursurile de karate . Salvez aici cateva adrese unde sa-l pot vedea atunci cand in realitate nu pot
http://www.caon.ro/stiri/sport-local/articol/karateka-laureati-la-oradea/cn/news-20101012-04381599

lansare de carte "bocsa din inima"-vasile bogdan

https://docs.google.com/document/d/1-wg7FSR1auihnypn52p2R98PzmahxAX-sX9ipmOk32Y/edit?hl=en

Casatoria

Eram eleva in clasa a opta la Scoala Generala Todireni . Intr-o zi priveam pe geam un grup de tineri galagiosi care treceau pe ulita. Privirea mi s-a oprit pe unul din ei imbracat intr-un costum negru de stofa. Era tare elegant !Luni de zile m-a urmarit imaginea aceea fara sa visez ceva pana intr-o zi de 6 august cand l-am intalnit la iarmarocul din Roman . Am vorbit cu el , ne-am plimbat cateva minute admirand, vezi doamne, produsele expuse pe tarabele negustorilor .Atunci nu stiam ca el va fi sotul meu , ca peste catva timp o sa primesc aceste poezii.

Sonet


Te iubesc mai mult ca pe orice în lume
Dar poartă pentru mine adevăratul nume !
De vrei să te iubesc cum îmi iubesc măicuţa
Când te-ntâlneşti cu mine să te numeşti Lenuţa.
Cad în dizgraţii ca fluturaşii iarna
Când cineva iţi sune –ce faci tu Adriana ?
Şi orice-ar vrea să spună tăticu sau măicuţa
Eu orişicând le-aş spune iubita mea-i Lenuţa.

1969


Pe ostrovul unde apa zbuciumata-n mal se zbate
Unde faraoanci învaţă puii lor cum să înnoate
Stă tăcută o fată blanda regretând necontenit
C-a avut un pui pe lume şi moartea i la răpit .
Cu privirea rătăcită stă şi se-ntreaba acu
De viseaza sau e aievea dacă la avut sau nu .
-Poţi să te topeşti de jale degeaba acum oftezi !
Cât a fost în mâini la tine n-ai ştiut cum să-l păstrezi !
-Nu sunt vinovată soartă! Nu-mi arunca vina mie
Dumnezeu mi la luat într-a lui împărăţie .
El din cer de sus se uita cum se zbate ca un peşte
O aude, varsa lacrimi şi apoi asa-i vorbeşte
-Să incerc e imposibil înapoi ca să revin
Dar de ai putere draga tu aici în ceruri vin'
Pe pământ viaţa-i scurtă , omul e tot chinuit
Dar aici viaţa-i lunga, lunga pâna-n infinit .
-De mă-nveti s-ajung acolo vei primi-ntreit răsplata
-Dacă vrei urmeaza-mi sfatul , foarte simplu mori şi gata !
-Stiu că vrei să mor acuma si la tine să mă iei
Aş muri nu-s împotrivă... însă poţi muri când vrei?

1969


Prin copaci cu frunza rară
pălită de rugina toamnei
rostesc o dulce rugăminte
curatei şi frumoasei doamne.

Să ierte tot ce e greşit
Melancolia toamnei
Învăluit aş vrea să fiu
De bunatatea doamnei.

Şi-al frunzelor grozav noian
Cu cizma răscolesc
Aş vrea să mor însă nu pot
Dar nici ca să trăiesc.

Adie vântul nedorit
Murdar colora zarea
In valuri de frunze cad mereu
Acoperind cărarea.

Pe foaie se opreşte acum
O frunza-ngălbenita
Multiplicată s-aprinde iar
Iubirea-mi ofilită.

Apare o umbră-ntunecata
Un duh ucigător
Copaci cu frunza ruginită
Se ofilesc şi mor.

3 0ct.1971


Cu sufletu-ncărcat de suferinţi
Pribeag umblând prin lume
Nu am decât sufletu slab
Şi odiosul nume.

Cuprind cu ochii depărtări
Învăluite-n ceaţa
Mi-apar în suflet îmboldiri
Spre moarte şi spre viată.

Stejari în juru-mi fremătând
Las frunyele să cadă
Prin ramuri vrăbii cenuşii
Se uită să mă vadă.

Dezorientat privesc acum
Pe-ntinsul câmpului
Buimac încep a rascoli
"In umbra turnului"

Pe-aproape curge-un pârâiaş
Privesc în unda lina
Să văd un sat în care e
O casă şi-o grădină.

In mine-i totul frământări
Un vis, un chin cumplit
Doar pârâiaşul curge-n vale
Cu susur liniştit.

Apare o boare de răcoare
Cu adieri de vânt
Ridică ceaţa diminetii
Şi-mi fura negrul gând.

Cand a scris aceasta poezie lucra la Lunguletu pe langa Bucuresti iar eu eram eleva la scoala sanitara din Roman



De ziua ta

Frumoasă ca un înger
Cu ochi căprui duioşi
Şi părul scumpe bucle
Pe umerii frumoşi

Priviri porniri nenvinse
Cu piept frumos zvâcnind
Ochii scăntei aprinse
Şi buze tremurând.

Ai farmec de fecioară
Imbolduri şi speranţe
Mii de chemări s-ntine
Spre dragoste şi viaţă

Tu sfântă-ntruchipare
A tot ce e mai bun
Găsi -vei cei mai bine
Şi drag în al tău drum ?

Primite-oi cu blândeţe
Uitav-om ce e rău
Mulţi ani şi fericire
De la iubitul tău.

Apară-ţi înainte
Placute întâmplări
Şi zori de zi senine
Cu luminoase zari

23 nov. 1971



Mă-nchin în faţa ta mă-nchin
Ca unui sfânt, tu duh divin
Şi-ţi port respect cu jurămănt
Al tău rob sunt, al tău rob sunt.

Când nu-s cu tine simt că mor
Mi-e ziua cerul plin de nor
Si traiul mi-i atât de greu
Te chem mereu. Te chem mereu

In braţe vreau ca să te strang,
Pe umăr cu mult dor să plâng,
De lângă mine vreau pe veci
Să nu mai pleci, să nu mai pleci.

In anii care vom trăi
Cu patimă ne vom iubi
Si de-om vrea să ne despărţim
Noi morţi să fim, noi morţi să fim.

17 martie 1975

Ne-am despartit in primavara anului 1977 imediat dupa cutremurul de la Bucuresti . Era frumos si cald . Inflorise liliacul . Intr-o zi mergeam pe strada tacuti ca doi straini fiecare cu gandurile lui si undeva in preajma canta melodia "cand liliacul va-nflori "Nu stiu de ce dar ma gandeam atunci ca intr-o zi voi lacrima ascultand aceast minunat cantec.Si astazi dupa atatia ani ma dor cuvintele si amintirea de atunci.A fost singurul barbat pe care l-am iubit . L-am pierdut prea repede , nici n-am apucat sa-l cunosc bine . Lumea l-a schimbat sau poate a facut o greseala cand ne-am casatorit . Nu eram eu femeia pe care o visase. Asa a fost sa fie !Din aceasta iubire am ramas cu ceva frumos si drag -un baiat minunat. Astazi este tata si el si sper din tot sufletul sa-si pastreze familia , sa nu faca ce a facut tatal lui.


Si intr-o zi trista am scris si eu


Tarziu!şi toamna a venit
Te mai gândeşti la mine ?
Ploua mărunt şi liniştit
Încet mă-ntorc spre tine.

Târziu !şi noapte e de mult
Mă mai urăşti tu oare ?
În tâmpla ta un fir cărunt
De păr văd cum apare.

Tărziu ! vom plânge amândoi
Când flori de liliac trecute
s-or scutura-n suflet la noi
din primăverile pierdute.

Târziu va fi când flori de april
aminte-ţi vor aduce
de ziua primului copil
de floarea cea mai dulce

Târziu în nopţile de toamnă
mă doare un trecut
şi glasul tău deatuncea-Lală
pe veci va fi pierdut!

Târziu !totul este pierdut ,
nimic frumos nu va mai fi
doar primavara ca-n trecut
Liliacul va-nflori.

Elena Segneanu , acesta a fost numele pe care astazi nu-l mai am

La mormant

Mama era tare credincioasa si astazi de sf. Maria am fost la casa lor de veci.Mi-e tare dor de ei !! N-am sa-i mai vad niciodata , spun asta pentru ca nu cred in alta lume de dincolo de moarte.Lacrimile si durerea orcat ar fi de mari si multe n-o sa-i aduca inapoi A venit Aurica si Ionel cu noi. Eu am aprins lumanari si ei au udat florile . DOAMNE ODIHNESTE-I IN PACE SI DA-LE CE N-AU AVUT PE PAMANT

Dragii mei mi-e atat de dor de voi!!!!!!Privesc aceasta icoana la care ma rog cu lacrimi in ochi si nu-mi gasesc linistea . M-as bucura sa stiu ca acolo unde santeti va este bine, dar cine poate sa-mi spuna ?

icoana vietii mele

Au inflorit ciresii


Au inflorit cireşii ,
e primăveră tată!
Te-ai dus să dormi de veci
sub lespedea de piatră,
Şi atâta ţi-ai dorit
s-ajungi să-i vezi in floare
Şi prin grădina mea
sa-ţi faci din nou cărare.
Dar dumnezeu n-a vrut,
ţi-a dat in schimbul lor
Durerile cumplite
a vieţilor ce mor,
Şi te-a luat la el
intr-o zi insorită
Lasând in urma ta
o viaţă chinuită,
Pe mama care plânge
tăcută-ntr-o răscruce
Chemându-te amarnic
nu ştie un’ se duce.
Azi cu durere-n suflet
in urma ta mă-nchin,
Şi iartă-mă de vrei !
cu toţii noi greşim.
La orice pas te-aud
cum mă chemai să vin,
Să te intorc in pat
durerea să-ţi alin.
Te văd cum ne priveai
cerşind la fiecare
Un dram de mângâiere ,
la ceruri indurare.
Cumplită-i despărţirea !
şi atâta mi-aş dori
Măcar o clipă tată
să te mai pot privi !
Să te aud rostind
măcar un cuvant !
Apoi s-adorm şi eu
langă al tau mormânt.






ELENA HABASESCU –aprilie 2008





Icoana mea

Când norii plâng pe frunze-ngălbenite
Şi toamna se apropie tiptil,
La crucea ta cu tâmplele cernite
Îngenunchează primul tău copil.

În zi de toamnă m-ai adus pe lume
Să-ţi fiu toiag şi sprijin la durere
Şi ani de zile m-ai strigat pe nume
Dar azi în jur e gol şi e tăcere.

Aş vrea să te aud şi aş mai vrea,
De-atâta dor şi prea multe păcate,
Să mă transform şi eu în stea
S-ajung la voi dacă se poate.

Mă vestejesc încet ,încet şi eu
Şi-mi ninge-n păr de multă vreme,
Din amintiri trăiesc şi mi-e greu
Când iarna-ncepe să mă cheme.

Măicuţa mea mă-nchin la voi
Icoană sfânta-n preajma mea,
Aş vrea să-ntorc timpu-napoi
Măcar o clipă să vă pot vedea.







Măicuţa mea


Trec zilele cernite spre amurg
Şi iarna mă pândeşte jos în vale,
Atâtea doruri către tine curg
Măicuţa mea nu te mai văd in cale.

Privesc la casa veche de pe lan
Şi drumul care duce către sat,
Aicea ne-ai născut şi an de an
Cu lacrimi de durere le-ai udat.

Aud şi azi focul trosnind în zori ,
Pe tine îngânând o melodie,
Ne-ai legănat cu cântec de atâtea ori
Ca somnul nostru liniştit să fie.

Când albii crini se scuturau de floare
Tu te-ai gândit să nu mai plângi,
Din ochi ne mângâiai pe fiecare
Ca sufletul amar să nu ni-l frângi.

Măicuţa mea pe unde astăzi eşti ?
Căror nepoţi le mai înşiri poveşti ?
La căpătâiul cărui prunc mai plângi
Şi pâinea calda-n câte o mai frângi ?

Măicuţa mea la care poartă stai ?
Să mai aştepţi poate venim cumva,
Şi dragostea de mamă cui o dai ?
Daca-i plecat şi nu te-om mai vedea!


De-atatea ori


De-atâtea ori măicuţa mea
Te-am ajutat să treci
De moartea care te pândea
Şi-ai revenit in lumea ta
Cu noi să mai petreci.

Acuma cat cu disperare
O cale să te-ajut
N-o mai găsesc şi-ţi cer iertare
Iar Dumnezeu milă nu are
Altfel aş fi putut.

Mă doare chinul tău şi vreau
Măcar un an să mai trăieşti,
Din viaţa mea zile să-ţi dau
Să te ascult cum povesteşti
De cei ce mamă n-au.

Cu neputinţă te privesc
Cum te topeşti sub ochii mei,
Nu pot decât ca să cerşesc
Un dram de milă nu găsesc
La Dumnezeu nici la atei.

vara

S-au aprins in lanuri macii,
Arde colbul pe cărare,
Umbră nu mai fac copacii,
Seaca apa din izvoare.
Dorm si păsarile-n crânguri
Le-a pierit la toate cântul ,
Se usucă boaba-n ruguri ,
Doamne nu usca pământul !
După câţiva ani privesc
La un sat uitat de lume
Aici incă mai trăiesc
Cei care mi-au dat un nume.
Sunt bătrâni şi-npovăraţi,
Cu privirea rugătoare,
Mai am încă şase fraţi
Le e dor de fiecare !
Au întinerit deodată
Când mă văd în uşă iară ,
Din privirea lor curată
Ploua bucuria rară

Scoala Sanitara

Cand am mers la medic sa ne completam certificatul pentru casatorie , sotul meu , la sfatul medicului care cunostea situatia mea , a cazut de acord sa ma lase sa fac scoala sanitara .Am mers la exanen si am reusit . Aveam multe cunostinte acumulate in liceu iar anatomia si igiena le-am invatat in 3 luni cat am avut pana la examen.
N-am vrut sa ma fac moasa asa cum a dorit tatal meu {am facut medicina generala }dar am lucrat pe post de moasa in comuna mea

Vise-liceul de arta

Tata a vrut sa ma vada moasa la dispensarul din comuna insa eu visam sa ajung un mare pictor. Atunci nu stiam ca din pictura nu se poate trai daca nu ai sustinatori din randul celor care conduc destinele unei tari su macar ale unui oras mare.Dupa un an de muncit la colectiv de dimineata pana seara s-au hotarat sa ma lase sa merg la examen sa ma fac pictor.Am reusit la Liceul de Muzica si Arta Plastica "Octav Bancila "din Iasi.Aici erau numai copii de oameni cu bani . In clasa mea aveam doar o colega cu situatie materiala ca a mea.Mai aveam sase frati , tata invalid fara nici un ajutor de la stat iar mama nu reusea decat sa asigure cele necesare traiului de zi cu zi al familiei ajutata si de el atat cat putea cu o mana.Internatul si materialele pentru pictura erau prea scumpe Au rezistat un an dupa care mama mi-a spus ca nu poate sa vanda tot din curte sa ajung eu pictorita si sa-i lase pe ceilalti frati sa moara.Avea dreptate. Astazi gandesc altfel.Am invatat multe la liceul de arta intr-un an de zile .In vacanta de vara aveam 2 saptamani de practica timp in care am dat examen la sectia de muzica . Culmea ca am reusit si aici iar anul urmator studiam viola si pianul. Daca la specialitatile din pictura aveam numai 9 si 10 la muzica abia scoteam un 7 sa nu fiu nevoita sa ma retrag sau sa ma exmatriculeze din scoala pentru ca sub nota 7 la specialitate trebuia sa te retragi sau te exmatriculau cei din conducerea scolii.




Am fost foarte mndra de pozitia mea de eleva la o scoala de arta , am incercat sa ma transfer la Roman la un liceu si n-am putut . Trebuia sa dau multe diferente . Acesta a fost un moment greu din viata mea . Imi era rusine sa ma intorc la sapa si am facut prima greseala mare din viata mea- m-am casatorit peste noapte . Eram indragostita de un barbat frumos dar irespondabil . Doi copii prosti care nu s-au gandit ce-i asteapta.

VISE -Liceul de arta

<

amintiri

Bunicii mei Habasescu Ion si Tofan Mandita cea dea treia nevasta a bunicului meu o femeie tare buna. Desi nu era bunica biologica am considerato si o consideram si zi bunica noastra. Era de o bunatate pe care rar o intalnesti. Aveau o livada mare cu tot felul de pomi si iazul plin de peste. Bunicu nu ne dadea voie sa culegem fructe si nici sa pescuim dar bunica ne spunea "veniti peste o ora ca bunica-tu pleaca de acasa "Ne intorceam peste o ora si toti pomii erau ai nostri.Dumnezeu sa o ierte si sa aiba parte , acolo unde este, de tot ce e frumos si bun.


Ultima sora a tatalui meu era mai mare cu o luna decat mine, am fost in aceeas clasa iar fratele lui tata- Dumitru Habasescu , ofiter in armata romana, avea o fata nascuta in acelas am cu noi. In fotografia de mai sus de la stg. la dr.eu cu coditele legate pe cap , Cica verisoara mea -fata lui Dumitru si Lucretia matusa mea -ultimul copil al bunicilor mei




Primii ani de scoala i-am facut in sat cu invatatorul Juncu, clasa a cincea in Stanita dupa care m-au transferat la Scoala Generala din satul Todireni unde am avut ca profesor de matematica pe prof.Diaconu din satul meu si tot de aici era si prof. de limba romana doamna Juncu sotia invatatorului Juncu . Se vede ca parintii mei ,tarani cu patru clase, au vrut ca odraslele lor sa invete mai mult si sa poata tine mai usor legatura cu profesorii. In fotografia de mai sus santem cu profesoara de sport Todireanu, fica oficiantului snitar Todireanu ,tot consateanca dea noastra.

pentru parintii mei

Tata a murit in 26 aprilie 2008 . Ani de zile a fost bolnav . Era un om care nu se lasa rapus de durere.Cand era mai bine il gaseam prin gradina impreuna cu mama .Legau via , pliveau sau sapau . Nu intrau in casa cat era ziua de mare.Dupa ce-au venit aici nu si-au mai gasit locul . Cu fratele meu Stefan nu s-au inteles. A plecat de la el si vre-o 2 ani a stat in garsoniera la Aurica. Acolo s-au simtit bine. Aurica lucra in Israel, s-a intors dupa 2 ani , a vandut garsoniera si a cumparat un apartament . Tata si mama au vrut sa plece in moldova insa n-au gasit o casa acolo . La Fanica n-au vrut sa se mai intoarca. I-am luat la mine. Stateam intr-un bloc cu 2 camere la Resita.Aveam spatiu putin si m-am hotarat sa cumpar o casa in Bocsa unde si lucram.Ei aveau nevoie de casa , de un pic de gradina sa le ocupe timpul. Tare greu mi-a fost cu servici cu reparatul casei cu ingrijirea tatei care se simtea tot mai rau.Asa batrani cum erau tot au vrut sa lase in urma lor ceva pentru fiecare copil.Tata a stat doua saptamani in spital la Timisoara . Acolo i-au pus un stimulator cardiac intr-o noapte.A stiut ca nu mai are mult si a ramas la Fanica sa moara intre copii. Am stat tot timpul cu el sa-l ajut . Cu o singura mana nu se putea intoarce in pat. Era o zi frumoasa de primavara 26 april dimineata cand a plecat dintre noi si ce mult isi dorea sa lucreze si sa se plimbe din nou prin gradina mea.

Despărţire
Au inflorit cireşii ,e primăveră tată!
Te-ai dus să dormi de veci sub lespedea de piatră,
Şi atâta ţi-ai dorit s-ajungi să-i vezi in floare
Şi prin grădina mea sa-ţi faci din nou cărare.
Dar dumnezeu n-a vrut, ţi-a dat in schimbul lor
Durerile cumplite a vieţilor ce mor,
Şi te-a luat la el intr-o zi insorită
Lasând in urma ta o viaţă chinuită,
Pe mama care plânge tăcută-ntr-o răscruce
Chemându-te amarnic nu ştie un’ se duce.
Azi cu durere-n suflet in urma ta mă-nchin,
Şi iartă-mă de vrei cu toţii noi greşim.
La orice pas te-aud cum mă chemai să vin,
Să te intorc in pat durerea să-ţi alin.
Te văd cum ne priveai cerşind la fiecare
Un dram de mângâiere , la ceruri indurare.
Cumplită-i despărţirea şi atâta mi-aş dori
Măcar o clipă tată să te mai pot privi
Să te aud rostind măcar un cuvant
Apoi s-adorm şi eu langă al tau mormânt.
ELENA HABASESCU –aprilie 2008



La un an si cateva luni a plecat si mama . Pentru mine lumea este mai pustie fara ei. Mi-e tare dor sa-i vad, sa-i mai aud vorbind sau sa gust din bucatele gatite de mama. Am imbatranit si eu , viata are cursul ei pe care nu-l putem schimba si intr-o zi voi pleca dupa ei.

Măicuţa mea

De-atâtea ori măicuţa mea
Te-am ajutat să treci
De moartea care te pândea
Şi-ai revenit in lumea ta
Cu noi să mai petreci.

Acuma cat cu disperare
O cale să te-ajut
N-o mai găsesc şi-ţi cer iertare
Iar Dumnezeu milă nu are
Altfel aş fi putut.

Mă doare chinul tău şi vreau
Măcar un an să mai trăieşti,
Din viaţa mea zile să-ţi dau
Să te ascult cum povesteşti
De cei ce mamă n-au.

Cu neputinţă te privesc
Cum te topeşti sub ochii mei,
Nu pot decât ca să cerşesc
Un dram de milă nu găsesc
La Dumnezeu nici la atei.

Visele copilariei

M-am nascut in 23 noiembrie 1952 in comuna Stanita jud. Neamt . Tatal meu Habasescu Constantin si mama Maria, au fost doi copii saraci care si-au unit destinele muncind din zori si pana noaptea tarziu sa-si creasca cei sapte copii : Elena ( Adriana) , Aurica ,Constantin , Viorica , Ionel , Stefan (Fanica) si Marinica . La 18 ani tata a ramas fara mana dreapta . Lucra la boierul din vremea aceea Buicliu , ajuta la treeratul graului si ia prins , valul de treerat de la batoza , mana lasandu-l invalid pentru toata viata.Asa cu o mana a muncit in diverse locuri : sluga la boier, padurar , cara lemne la oras cu caruta...Tin minte ca-si lega mana rupta de coasa si o ajuta pe mama la stransul fanului sau al graului de pe ogoare.Neputinta l-a facut rautacios , era aspru cu noi , ne batea cand eram obraznici sau nu faceam ceea ce ne spunea el.Mi-au pus numele Elena in acte dar mi-au zis pana m-am casatorit Adriana.Asa ma stiu oamenii din sat . Dupa primele clase facute in sat am urmat cursurile scolii generale de 8 ani in Stanita -clasa a cincea apoi m-au transferat la scoala din Todireni unde profesoara de limba romana si profesorul de matematica erau din Poenile Oancei Aici am inceput sa visez ,ca orice copil, sa ajung un mare pictor. Profesoara de lucru manual si istorie Ardeleanu Aurica m-a indrumat spre liceul de arta Octav Bancila din Iasi. Costica Coroban , vecinul nostru , vazandu-mi desenele mi-a spus intr-o zi "ai sa ajungi un pictor mare ca Grigorescu" Ma intreb acuma de unde stia acel taran atunci de Grigorescu ?Era un om de vaza in sat , a ocupat diferite functii pe timpul colectivului . Multi ani a fost brigadier .Pictor am ajuns dar nu asa mare ca Grigorescu. Tare as vrea sa-i multumesc pentru incurajarea de atunci insa nu mai stiu nimic de oamenii din sat si nici de el.Tata si mama au venit aici langa noi si apoi s-au dus repede unul dupa altul in lumea celor drepti.Dezradacinarea si faptul ca aici n-au putut sa aiba casa lor le-a distrus sufletul . Au murit dorind sa se intoarca in satul lor in satul nostru insa boala necrutatoare ia tintuit aici langa noi . La mormintele lor dintr-un cimitir strain din Timisoara ard aproape tot timpul doua lumanari. Aici ne sant aproape dar nu-i mai vedem si nu-i mai putem auzi. Plangem in fata unei cruci de piatra regretand pacatele facute fata de ei. Oare dumnezeu ne va ierta? ei au facuto de mult.

Satul meu

M-am născut la margine de sat
Într-o casă mică cu şindrilă,
Astăzi răsfoiesc de mult uitat
Un album de când eram copilă.

Stropi de dor pe file-ngălbenite
Dureros din ochi-mbatrâniţi
Se aştern în zilele cernite
Anii grei nu mai pot fi opriti!

A trecut atâta vreme-n care
Am tânjit după acel pământ
Să mă-ntorc –napoi nu e cărare
Nici măcar să-mi cumpăr un mormânt.









UN SUFLET NINS






-Cum arata bunica ?
-Asa ca mine, a fost o femeie tare necajita. Primul barbat i-a murit pe front ca si fratele meu. S-a recasatorit si am venit eu si Mandita pe lume. Tatal meu era un betiv, toata ziua o batea. Ma lua cu ea la prasit si cand era tare necajita canta
-Ce canta ? si mama incepu sa cante, n-o mai auzisem de patruzeci si cinci de ani cantand,si ea era atunci necajita :


Mi-o cantat cucu-n zavoi
Tot a scaraba si-a nevoi
Canta cucu pe parleaz
Tot a scaraba si-a necaz.

Dimineata cand ma scol
Intai plang apoi ma spal
Si ma rezem de usor
Si ma uit in sat cu dor,

Cum trec frati la fratiori
Si parintii la feciori,
La mine nimeni nu vine
Ca sant straina pe lume.

De strain ce sant pe lume
Plange pamantul sub mine.
Straina si-a nimanui
Sant ca puiul cucului

Cand il lasa mama lui
Fara aripi fara pene
Si fara nici o putere
Doar sa planga de durere.

Norocul ca la mine
Nu-l mai da doamne la nimeni
Nici la apa mergatoare
Ca multe valuri nu are
Si o trece orisicare,
Nici la pasarea zburatoare
Ca nu poate zbura tare
Multe zile nu mai are.

Se opri si incepu sa planga incet si dureros. Am luat-o de dupa umeri, nu stiam ce sa-I spun. I-si adusese aminte de bunica pe care eu n-o cunoscusem, murise tanara iar eu eram foarte mica. I-si sterse ochii cu mainile aspre de munca, aceste maini care au muncit sa creasca sapte copii sanatosi,apoi continua cu voce joasa:
Mandita a ramas cu mama iar eu am plecat in deal la Mocani la matusa-ta Ileana. Am stat aici multi ani pana dupa razboi. Se auzea ca rusii rapesc fetele si le siluiesc, am crezut ca aici nu vor ajunge insa intr-o zi ne-am trezit cu un rus in prag . eram eu si cu mosu tau Toader. I-au pus pistolul la tampla, ma luat de mana si ma scos afara. Calul il legase de tarasul portii.A vrut sa ma urce pe cal si eu am inceput sa tip si sa ma zbat A renuntat si ma tarat dupa el vre-o jumatate de km. Mosu-tu Toader venea in urma dar destul de departe. La un moment dat a vrut sa ma urce iar pe cal si mi-a scapat mana.Am rupt-o de fuga inapoi spre casa. Asteptam sa ma impuste mai bine decat sa-si bata joc de mine dar n-a tras, nici nu s-a intors inapoi dupa mine. Am trait greu impleteam toata ziua si coseam la papuci de postav si-I vindeam pe nimic.Dupa razboi m-am dus la matusa-ta Profira. De aici m-am si maritat.
- Cum l-ai cunoscut pe tata?
- Il cunosteam de la curtea lui Buicliu.Am muncit amandoi aici insa nu m-am gandit niciodata ca-I voi fi nevasta. Ramasese fara mana dreapta,i-o prins-o valul la masina de treierat grau. Cand am auzit ca vine sa ma ceara de nevasta am fugit in sat la o ghicitoare si ea mi-a spus ca el va fi barbatul meu pana la moarte si iata am ajuns eu la 76 si el 80 de ani, avem nepoti si stranepoti. Am fost doi copii saraci, am muncit si am suferit pentru fiecare palma de pamant pe care am cumparat-o.Toate ar fi bune daca ar fi sanatate.

- Mama cum era ziua cand eu m-am nascut ?

- Nu mai stiu exact dar cred ca incepuse sa fulguie afara ,era toamna tarziu.

Poate de aceea iubesc asa de mult iarna, a nins in ziua cand eu m-am nascut. Am ascultat-o pe mama pana a inceput sa se intunece. Din sufletul ei nins izvoraste atata caldura si intelegere pentru cei din jur ! De mult n-am mai putut sa stau cu ea de povesti si acusi se duce dintre noi si intr-o zi poate voi canta si eu cuiva cantecul de astazi al bunicii mele.



Elena Habasescu