Eram eleva in clasa a opta la Scoala Generala Todireni . Intr-o zi priveam pe geam un grup de tineri galagiosi care treceau pe ulita. Privirea mi s-a oprit pe unul din ei imbracat intr-un costum negru de stofa. Era tare elegant !Luni de zile m-a urmarit imaginea aceea fara sa visez ceva pana intr-o zi de 6 august cand l-am intalnit la iarmarocul din Roman . Am vorbit cu el , ne-am plimbat cateva minute admirand, vezi doamne, produsele expuse pe tarabele negustorilor .Atunci nu stiam ca el va fi sotul meu , ca peste catva timp o sa primesc aceste poezii.
Sonet
Te iubesc mai mult ca pe orice în lume
Dar poartă pentru mine adevăratul nume !
De vrei să te iubesc cum îmi iubesc măicuţa
Când te-ntâlneşti cu mine să te numeşti Lenuţa.
Cad în dizgraţii ca fluturaşii iarna
Când cineva iţi sune –ce faci tu Adriana ?
Şi orice-ar vrea să spună tăticu sau măicuţa
Eu orişicând le-aş spune iubita mea-i Lenuţa.
1969
Pe ostrovul unde apa zbuciumata-n mal se zbate
Unde faraoanci învaţă puii lor cum să înnoate
Stă tăcută o fată blanda regretând necontenit
C-a avut un pui pe lume şi moartea i la răpit .
Cu privirea rătăcită stă şi se-ntreaba acu
De viseaza sau e aievea dacă la avut sau nu .
-Poţi să te topeşti de jale degeaba acum oftezi !
Cât a fost în mâini la tine n-ai ştiut cum să-l păstrezi !
-Nu sunt vinovată soartă! Nu-mi arunca vina mie
Dumnezeu mi la luat într-a lui împărăţie .
El din cer de sus se uita cum se zbate ca un peşte
O aude, varsa lacrimi şi apoi asa-i vorbeşte
-Să incerc e imposibil înapoi ca să revin
Dar de ai putere draga tu aici în ceruri vin'
Pe pământ viaţa-i scurtă , omul e tot chinuit
Dar aici viaţa-i lunga, lunga pâna-n infinit .
-De mă-nveti s-ajung acolo vei primi-ntreit răsplata
-Dacă vrei urmeaza-mi sfatul , foarte simplu mori şi gata !
-Stiu că vrei să mor acuma si la tine să mă iei
Aş muri nu-s împotrivă... însă poţi muri când vrei?
1969
Prin copaci cu frunza rară
pălită de rugina toamnei
rostesc o dulce rugăminte
curatei şi frumoasei doamne.
Să ierte tot ce e greşit
Melancolia toamnei
Învăluit aş vrea să fiu
De bunatatea doamnei.
Şi-al frunzelor grozav noian
Cu cizma răscolesc
Aş vrea să mor însă nu pot
Dar nici ca să trăiesc.
Adie vântul nedorit
Murdar colora zarea
In valuri de frunze cad mereu
Acoperind cărarea.
Pe foaie se opreşte acum
O frunza-ngălbenita
Multiplicată s-aprinde iar
Iubirea-mi ofilită.
Apare o umbră-ntunecata
Un duh ucigător
Copaci cu frunza ruginită
Se ofilesc şi mor.
3 0ct.1971
Cu sufletu-ncărcat de suferinţi
Pribeag umblând prin lume
Nu am decât sufletu slab
Şi odiosul nume.
Cuprind cu ochii depărtări
Învăluite-n ceaţa
Mi-apar în suflet îmboldiri
Spre moarte şi spre viată.
Stejari în juru-mi fremătând
Las frunyele să cadă
Prin ramuri vrăbii cenuşii
Se uită să mă vadă.
Dezorientat privesc acum
Pe-ntinsul câmpului
Buimac încep a rascoli
"In umbra turnului"
Pe-aproape curge-un pârâiaş
Privesc în unda lina
Să văd un sat în care e
O casă şi-o grădină.
In mine-i totul frământări
Un vis, un chin cumplit
Doar pârâiaşul curge-n vale
Cu susur liniştit.
Apare o boare de răcoare
Cu adieri de vânt
Ridică ceaţa diminetii
Şi-mi fura negrul gând.
Cand a scris aceasta poezie lucra la Lunguletu pe langa Bucuresti iar eu eram eleva la scoala sanitara din Roman
De ziua ta
Frumoasă ca un înger
Cu ochi căprui duioşi
Şi părul scumpe bucle
Pe umerii frumoşi
Priviri porniri nenvinse
Cu piept frumos zvâcnind
Ochii scăntei aprinse
Şi buze tremurând.
Ai farmec de fecioară
Imbolduri şi speranţe
Mii de chemări s-ntine
Spre dragoste şi viaţă
Tu sfântă-ntruchipare
A tot ce e mai bun
Găsi -vei cei mai bine
Şi drag în al tău drum ?
Primite-oi cu blândeţe
Uitav-om ce e rău
Mulţi ani şi fericire
De la iubitul tău.
Apară-ţi înainte
Placute întâmplări
Şi zori de zi senine
Cu luminoase zari
23 nov. 1971
Mă-nchin în faţa ta mă-nchin
Ca unui sfânt, tu duh divin
Şi-ţi port respect cu jurămănt
Al tău rob sunt, al tău rob sunt.
Când nu-s cu tine simt că mor
Mi-e ziua cerul plin de nor
Si traiul mi-i atât de greu
Te chem mereu. Te chem mereu
In braţe vreau ca să te strang,
Pe umăr cu mult dor să plâng,
De lângă mine vreau pe veci
Să nu mai pleci, să nu mai pleci.
In anii care vom trăi
Cu patimă ne vom iubi
Si de-om vrea să ne despărţim
Noi morţi să fim, noi morţi să fim.
17 martie 1975
Ne-am despartit in primavara anului 1977 imediat dupa cutremurul de la Bucuresti . Era frumos si cald . Inflorise liliacul . Intr-o zi mergeam pe strada tacuti ca doi straini fiecare cu gandurile lui si undeva in preajma canta melodia "cand liliacul va-nflori "Nu stiu de ce dar ma gandeam atunci ca intr-o zi voi lacrima ascultand aceast minunat cantec.Si astazi dupa atatia ani ma dor cuvintele si amintirea de atunci.A fost singurul barbat pe care l-am iubit . L-am pierdut prea repede , nici n-am apucat sa-l cunosc bine . Lumea l-a schimbat sau poate a facut o greseala cand ne-am casatorit . Nu eram eu femeia pe care o visase. Asa a fost sa fie !Din aceasta iubire am ramas cu ceva frumos si drag -un baiat minunat. Astazi este tata si el si sper din tot sufletul sa-si pastreze familia , sa nu faca ce a facut tatal lui.
Si intr-o zi trista am scris si eu
Tarziu!şi toamna a venit
Te mai gândeşti la mine ?
Ploua mărunt şi liniştit
Încet mă-ntorc spre tine.
Târziu !şi noapte e de mult
Mă mai urăşti tu oare ?
În tâmpla ta un fir cărunt
De păr văd cum apare.
Tărziu ! vom plânge amândoi
Când flori de liliac trecute
s-or scutura-n suflet la noi
din primăverile pierdute.
Târziu va fi când flori de april
aminte-ţi vor aduce
de ziua primului copil
de floarea cea mai dulce
Târziu în nopţile de toamnă
mă doare un trecut
şi glasul tău deatuncea-Lală
pe veci va fi pierdut!
Târziu !totul este pierdut ,
nimic frumos nu va mai fi
doar primavara ca-n trecut
Liliacul va-nflori.
Elena Segneanu , acesta a fost numele pe care astazi nu-l mai am
